Notice: Use of undefined constant UT_THEME_VERSION - assumed 'UT_THEME_VERSION' in /home/admin/web/mediasource.info/public_html/wp-content/themes/mediasource2/functions.php on line 306

ZdG, CNI şi anul caselor de milioane

Justiție

Luni, 29 iulie, ZdG împlineşte 9 ani de când apare pe piaţa media din R. Moldova. Al nouălea an de activitate ziarul şi l-a „dedicat” în special investigării averilor şi proprietăţilor judecătorilor, procurorilor sau altor persoane care ocupă funcţii importante în stat. Ne-am axat în primul rând pe prezentarea cas(tel)elor de milioane ale „bugetarilor”, care nicidecum nu pot fi justificate de salariile infime pe care aceştia le au de la stat.

Anul caselor de milioane ZdG l-a început în luna noiembrie 2012, atunci când am scris despre casa de milioane neînregistrată la Cadastru şi problemele cu RED Union Fenosa ale lui Anatolie Donciu, proaspăt numit atunci în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate (CNI).

432-caseDonciu, Chetraru şi Popov

Articolul a provocat reacţii imediate din partea societăţii civile. Subiectul a fost preluat de mai toate instituţiile media şi dezbătut în cele mai importante emisiuni televizate. Donciu, deşi a recunoscut faptele prezentate de ZdG, şi-a păstrat funcţia. Ulterior, o comisie parlamentară, formată din deputaţi, a verificat averea lui Donciu, dar s-a mulţumit doar să-l critice. Peste câteva luni, în ZdG a apărut şiadevărata casă de milioane a directorului Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Viorel Chetraru, locuinţă procurată de acesta anul trecut, de la… soacră. Şi acest subiect a intrat rapid în atenţia opiniei publice.

Următorul în „colimator” a fostRuslan Popov, care fusese numit recent în funcţia de şef interimar al Procuraturii Anticorupţie. Am scris despre casa de milioane a acestuia din satul Mileştii Mici, r. Ialoveni. În locuinţa cu două niveluri, Ruslan Popov locuieşte împreună cu soţia sa, Iulia, şi ea lucrătoare a Procuraturii Generale.

7 judecători milionari

În acest an am scris şi despre casele mai multor judecători. Am început cu cea a Mariei Moraru, fostă judecătoare la Curtea de Apel (CA) Economică, actualmente la CA Chişinău, am continuat cu imobilul de 1 mln. de USD al fostului preşedinte al Curţii Constituţionale (CC), Dumitru Pulbere, cu casele construite pe terenul unei şcoli de către judecătorul Nicolae Gurdilă şi procurorul Gheorghe Nogai, cu cea a magistratului Petru Ursache, de la CSJ, cu apreşedintelui Judecătoriei Botanica, Ion Druţă, cu a lui Iurie Melinteanu, judecător la CA Chişinău, şi cu a lui Tudor Micu, din cadrul aceleiaşi instanţe.

Între timp, am arătat „imperiul imobiliar” al procurorului general adjunct, Eugen Rusu, care deţine două case de milioane, casa fostului ministru al Justiţiei, Vitalie Pârlog, atunci, candidat la funcţia de procuror general al R. Moldova, casa şi afacerile lui Ion Prisăcaru, noul şef al Fisc-ului, dar şi casa fostului vicepremier, actualul şef al Direcţiei Sănătate din cadrul Primăriei Chişinău.

Bilanţ: 15 case de milioane

În total, ZdG a arătat, până acum, opiniei publice casele a 15 foşti sau actuali funcţionari. Deocamdată, niciunul dintre aceştia nu a fost tras în vreun fel la răspundere. Deşi, CNI-ul condus de Donciu, omul de la care a pornit practic epopeea caselor de milioane, s-a autosesizat, până acum, doi „justiţiabili” au fost scoşi basma curată. Primul anchetat şi salvat de CNI-ul lui Donciu a fost Viorel Chetraru, directorul CNA.

Astfel, pe 20 iunie, membrii CNI, după ce au „examinat în cadrul unui control din oficiu informaţia publicată în ZdG”, au constatat că “între veniturile realizate pe parcursul anului 2012 şi proprietatea dobândită în aceeaşi perioadă de Viorel Chetraru şi membrii familiei acestuia nu există o diferenţă vădit nejustificată”. De remarcat că, din declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi depusă de Chetraru pe anul trecut, aflăm că acesta şi soţia sa au avut împreună un venit de 330 mii de lei, în condiţiile în care casa sa, cumpărată oficial tot în 2012, valorează peste 5 mln. de lei.

CNI încă verifică şapte posesori de case

Recent, CNI a luat o decizie şi în privinţa judecătoarei Maria Moraru. Membrii CNI au decis suspendarea controlului din oficiu, iniţiat după articolul din ZdG, “în legătură cu indicarea în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pe anul 2012…, a datelor inexacte şi incomplete”. Totodată, CNI a sesizat organul de urmărire penală în vederea examinării faptului admiterii falsului în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate de către Maria Moraru, prin prisma art. 352 Cod Penal (Samavolnicia).

Şi atât! Până acum, alte decizii ale CNI pe marginea articolelor din ZdG nu există. Este adevărat că multe materiale se află încă în proces de examinare, după ce CNI a anunţat că s-a autosesizat. Astfel, membrii CNI verifică modul în care şi-au construit case de milioane Ruslan Popov, şeful Procuraturii Anticorupţie, Eugen Rusu, adjunctul procurorului general, procurorul Gheorghe Nogai, judecătorul Nicolae Gurdilă sau ex-preşedintele CC, Dumitru Pulbere. În total, 7 „milionari”. Deocamdată, din lipsă de timp sau din alte motive, pe site-ul instituţiei nu apar informaţii despre autosesizări şi în alte cazuri relatate de ZdG.

Plasează comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *