Studiile superioare rămân un vis nerealizat pentru tinerii cu dizabilităţi. Astăzi doar câteva din cele 34 de universităţi din ţară sunt parţial adaptate pentru accesul persoanelor în scaun rulant.

Rampe de acces făcute de ochii lumii

În timp ce pentru alţi tineri admişi la universitate căminul şi bursa sunt preocupările de bază, pentru cei care nu se pot mişca pe propriile picioare greutăţile se dublează. Drumul până la universitate şi accesul în sala de studii sunt o provocare zilnică. Administraţiile unor universităţi au încercat să rezolve problema, instalând rampe de acces. În realitate, însă, aceste construcţii nu îi ajută cu nimic pe oamenii în scaunul rulant ci, dimpotrivă, le pun viaţa în pericol, întrucât sunt abrupte. Cei care se aventurează să le încerce riscă să se traumatizeze, spun reprezentanţii organizaţiilor care apără drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Normativele în vigoare în Republica Moldova nu specifică exact cum trebuie să arate rampele de acces, iar imaginile detaliate lipsesc. În acelaşi timp, normativele europene recomandă o înclinare a rampei de maxim 5 grade şi o lungime maximă de desfăşurare în proiecţie orizontală de 10 metri. ”Rampele instalate la intrările în universităţile noastre au un unghi de montare mult mai mare, iar lăţimea şinelor nu este potrivită pentru toate tipurile de scaune rulante. Acest lucru le face impracticabile”, spune Igor Meriacre, director executiv al Asociaţiei ”Motivaţie” din Moldova.

Ludmila, o tănără cu dizabilităţi, este studentă la Universitatea Pedagogica de Stat “Ion Creangă”. Ea spune că atunci când a venit la facultate, accesul era total limitat. Abia când a trecut în anul II, după mai multe cereri depuse la administraţie, la intrarea în bloc au fost instalate doua şine de metal, doar că în zadar.

Rampe mai periculoase decât treptele

“Cei care s-au gândit să le instaleze, ar trebui să se aşeze într-un scaun rulant şi să vadă dacă vor putea intra în blocul de studii. Cărucioarele sunt diferite după dimensiuni şi dacă e unul cu roţile mai mari, el pur şi simplu nu va încăpea pe aceste şine. Dacă mă întrebau pe mine, i-aş fi sfătuit să facă o rampă care să ofere cu adevărat acces şi să fie utilă”, spune Ludmila.

La rândul său, rectorul Universităţii Pedagogice de Stat ”Ion Creangă”, Nicolae Chicuş, admite că rampele pot fi impracticabile. “E complicat. Blocurile de învăţământ nu au fost construite ieri, de aceea amplasarea acestor rampe şi deplasarea pe ele e destul de dificilă, studenţii au nevoie de ajutor”, spune rectorul.

4 blocuri UTM – inaccesibile pentru persoanele la cărucior

La Universitatea Tehnică, din 10 blocuri de studii, 4 nu sunt deloc adaptate pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Prorectorul Petru Todos spune că singura specialitate solicitată de tinerii cu dizabilităţi este cea de tehnologii informaţionale, unde au şi fost create condiţii de acces. Prorectorul spune deschis că instituţia nu este interesată să facă mai multe rampe. “Spuneţi-mi, poate un copil în scaune pe rotile să devină specialist în energetică? Aşa e ingineria asta, studentii trebuie să fie sănătoşi tun. Noi încercăm să facem ce putem când este nevoie, dar să pregătim blocul dinainte, în eventualitatea că cineva ar putea dori să vină la studii, nu putem, noi şi aşa abia supravieţuim”, spune Petru Todos.

De altă părere este Igor Mereacre, care susţine că asigurarea condiţiilor de acces ar spori numărul de studenţi cu dizabilităţi: “Mai multe persoane au capacitatea de a învăţa şi de a deveni personalităţi. Însă, din cauza lipsei de condiţii şi a unui suport din partea statului, a universităţii, aceste persoane rămân închise în casă ani de zile.”

Vrei condiţii? Luptă singur!

O altă tânără, în vârstă de 26 de ani, Victoria, se deplasează cu ajutorul cârjelor. Ea a absolvit în 2012 Universitatea de Stat din Moldova şi a obţinut o bursă la masterat. Deşi au trecut patru ani de când a păşit pentru prima dată pragul universităţii, ea spune că nu poate uita ziua în care a venit să depună actele. “Erau atât de mulţi candidaţi, încât în îmbulzeală era cât pe ce să cad cu tot cu cârje chiar la intrarea în bloc”, povesteşte Victoria.

În primul an de studii a învăţat în blocurile de pe strada Mălina Mică, fiind nevoită să urce zilnic o sumedenie de trepte, cu ajutorul cârjelor. „Cazul meu nu este cel mai nefericit. Nu-mi imaginez cum se descurcă studenţii utilizatori ai scaunului rulant.”, spune Victoria. În următorii 3 ani a învăţat în blocul central al Universităţii, la Facultatea de Jurnalism şi Stiinte ale Comunicării, care se află la etajul 4. Clădirea este dotată cu ascensoare, acestea, însă, nu mai funcţionează de vreo 30 de ani.

Ascensor de frumuseţe

Înţelegând că ascensorul i-ar uşura cu mult existenţa, Victoria a depus o cerere pe numele rectorului Universităţii, Gheorghe Ciocan. Drept răspuns, rectorul a îndemnat-o să-şi găsească tovarăşi de idee, utilizatori ai scaunului rulant, şi să caute împreună ajutor la un ONG de profil, pentru că instituţia nu are bani ca să repare lifturile. Administraţia Universităţii spune că ascensoarele sunt defecte de foarte mulţi ani, iar singura soluţie ar fi instalarea unor lifturi noi, ceea ce ar implica cheltuieli mult prea mari pentru bugetul instituţiei. “Vom încerca totuşi, în funcţie de mijloacele financiare disponibile, să înlocuim aceste ascensoare”, a promis prorectorul USM, Nicolae Sadovei. Tinerii cu dizabilităţi – discriminaţi de profesori În unele instituţii nu se ţine cont de faptul că în grupe există persoane care nu se pot deplasa la fel de uşor ca ceilalţi şi orele sunt organizate în blocuri diferite. Astfel, pe parcursul unei zile de studenţie, un tănăr în scaun cu rotile este pus în situaţia să urce şi să coboare zeci de trepte. Ca să le uşureze situaţia, unii profesori le permit să nu vină la ore, să înveţe de sine stătător sau să întârzie. “Când am rugat să nu mai organizeze lecţiile în blocuri diferite, mi s-a răspuns că nu se poate face nimic. Îmi spuneau: poţi să nu vii la ore sau poţi lua conspectul de la cineva, noi nu putem schimba nimic. Eu, însă, am venit la universitate pentru a învăţa şi nu pentru a absenta”, spune Victoria.

Şi mai grav este cazul Olgăi, o tânără care a fost nevoită să susţină examenul oral pe scările facultăţii de Drept, doar pentru că sala de examene era la unul din etajele de sus, iar ascensorul lipsea. Administraţia USM a propus un program ce ar permite tinerilor cu dizabilităţi să înveţe la domiciliu, în timp ce ei îşi doresc să nu mai fie izolaţi de restul lumii.

De jure – la buget, de facto – la contract

Potrivit regulamentului cu privire la admitere, 15 % din locurile bugetare sunt rezervate persoanelor vulnerabile, printre care şi tinerii cu dizabilităţi. Deşi în mod normal aceste persoane ar trebui să beneficieze de un loc la buget, în realitate lucrurile stau altfel. Ludmila, spre exemplu, a fost nevoită să înveţe un semestru întreg la contract pentru a obţine, în cele din urmă, o scutire de taxă. Igor Meriacre confirmă că mai mulţi studenţi cu dizabilităţi sunt nevoiţi să înveţe contra cost, deşi famiiile lor şi aşa se descurcă greu. “Câţiva tineri care au mers să înveţe la Universitatea Tehnică au fost nevoiţi să plătească contractul, pentru că învaţă la secţia fără frecvenţă”, spune Igor Meriacre.

Blocuri vechi şi lipsă de bani – scuzele permanente ale rectorilor

Vechimea clădirilor a devenit o scuză frecventă a rectorilor care nu adaptează clădirile pentru accesul tinerilor cu dizabilităţi. “Majoritatea clădirilor au fost construite în perioada sovietică, atunci când nu se prea gândea lumea la această categorie de cetăţeni, aceşti oamenii fiind mai mult ascunşi prin apartamente. Acest lucru s-a reflectat şi în proiectele de construcţie a clădirilor care au fost atunci ridicate. De aceea toate blocurile vechi ale Academiei de Studii Economice (ASEM) nu au fost dotate cu dispozitive, utilaje sau construcţii suplimentare pentru persoanele cu dizabilităţi”, spune rectorul ASEM, Grigore Belostecinic.

În acelaşi timp, statul nu oferă universităţilor subvenţii speciale pentru a adapta blocurile de studii. “Sumele necesare de care am avea nevoie pentru asemenea lucrări depăşesc bugetul nostru”, a declarat prorectorul USM, Nicolae Sadovei, fără a specifica despre ce sume este vorba.

Potrivit unui raport întocmit de avocaţii parlamentari, doar câteva instituţii de învăţământ superior sunt parţial amenajate pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, între care blocul central al Universităţii de Stat, Universitatea “Univers-Moldova” şi Institutul de Educaţie Fizică şi Sport.

Tinerii cu  nevoi speciale şi familiile acestora, care consideră că drepturile lor la educaţie şi asistenţă socială  sunt lezate şi cei care au nevoie de consultaţii privind drepturile lor, se pot adresa la:

  • Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Familiei  — 26 93 01;
  • Centrul pentru Drepturile Omului, avocaţii parlamentari — 23 48 00;
  • Asociaţia „Motivaţie” –  66 13 93, 76 35 97 Centrul de Asistenţă Juridică a persoanelor cu dizabilităţi — 28 70 90
  • Linia fierbinte a Coaliţiei nediscriminare – 0 8003 8003. Apelurile către această linie sunt gratuite

Lege nouă, practici vechi

În Republica Moldova există câteva legi care reglementează etapele şi condiţiile de proiectare a construcţiilor. În niciunul din aceste documente însă, nu sunt specificate menţiuni privitor la crearea condiţiilor de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi. În niciun act nu e prevăzută necesitatea respectării normelor de accesibilitate. Legislaţia prevede mecanisme pentru soluţionarea problemelor privind accesibilitatea, acestea însă nu sunt reglementate prin procedee concrete, dovedindu-se absolut ineficiente. Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la 30 martie 2012 interzice proiectarea şi construcţia sau reconstrucţia clădirilor, instalaţiilor, complexelor şi comunicaţiilor fără amenajarea acestor obiective şi mijloace în aşa mod încît persoanele cu dizabilităţi să aibă acces la ele şi să le poată utiliza. De asemenea, legea prevede că obiectele de menire socială trebuie amenajate într-un mod care să le facă accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi, însă nu prevede express a cui este obligaţia de a aloca bani în acest scop. Pe hârtie, legea îi trage la răspundere pe cei care nu îndeplinesc prevederile legii în ceea ce priveşte eliminarea barierelor existente şi amenajarea adecvată a clădirilor pentru a asigura accesul la ele şi utilizarea lor de către persoanele cu dizabilităţi. Pentru ei se face trimitere la pedepsele din Codul Contravenţional. Deocamdată, nicio instituţie nu a fost trasă la răspundere în conformitate cu noua lege.

Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.