Secretele crimei de pe Nistru

După 20 de ani de la instalarea pacificatorilor în 15 puncte pe râul Nistru, reprezentanţii R. Moldova nu pot explica cât va dura misiunea de pacificare, ce efectiv o realizează, cât costă această misiune, cui aparţin blocurile de beton, cine poate fi oprit şi cine poate fi împuşcat de către pacificatori.

Faptul că locuitorii din satele Pârâta, Coşniţa şi alte localităţi au ieşit la protest pe podul de la Vadul lui Vodă începând chiar cu ziua de 1 ianuarie i-a luat prin surprindere pe oficialii moldoveni.

Deşi era vorba de un adolescent omorât cu un Kalaşnikov şi de proteste a sute de cetăţeni, în acea zi, pe paginile electronice ale Preşedinţiei (www.president.md), Parlamentului (www.parlament.md), Guvernului (www.gov.md), Procuraturii (www.procuratura.md) sau a Ministerului de Interne (www.mai.md) nu a existat niciun comunicat sau o notă informativă cu privire la cele întâmplate şi, mai ales, cu privire la poziţia autorităţilor statului faţă de acest omor. A existat un singur comunicat emis de Biroul Reintegrării, care nu a fost afişat  pe nicio pagină guvernamentală, dar  a fost remis pe adresele unor instituţii media.

Secretele securităţii publice

În zilele următoare au apărut câteva reacţii oficiale, însă întrebări erau deja mai multe decât răspunsuri. În primul rând, la 20 de ani de la instituirea pacificatorilor ruşi pe râul Nistru şi la 15 ani de la utilizarea oficială a internetului în instituţiile guvernamentale de la Chişinău, nu există o pagină web care ar oferi cetăţenilor R. Moldova informaţii despre: limitarea liberei circulaţii în interiorul R. Moldova, despre  rostul şi legalitatea celor 15 posturi militare instalate în mai multe localităţi din zona râului Nistru, despre termenul limită de funcţionare a aşa-ziselor misiuni de pacificare, despre riscurile la care se expun cetăţenii Moldovei atunci când circulă prin această zonă, despre taxe, drepturi şi obligaţii vizavi de pacificatori şi serviciile paramilitare aferente acestora. Nu există nicio instituţie care ar informa public cetăţenii despre modul în care trebuie să treacă prin cele 15 puncte.

Documentele-s în cărţi

Gheorghe Bălan, şeful Biroului pentru Reintegrare al Guvernului R.Moldova, a confirmat faptul că documentele care legalizează activitatea formaţiunilor de pacificare, a Comisiei Unificate de Control (CUC), a Comandamentului Militar Unit (CMU) nu pot fi oferite pentru public. „Acordul din 1992 este undeva pe internet. Pot să vi-l transmit prin poşta electronică. Pe site-ul Guvernului nu cred că există. Alte acorduri sau regulamente cred că există prin cărţi, pe la CUC, dar nu pe internet”, a explicat Bălan pentru ZdG.

Deci, autorităţile R. Moldova nu oferă o resursă deschisă, din care s-ar putea afla ce este CUC, ce este CMU, cine le conduce, un număr de telefon sau o adresă de e-mail în cazul în care vreun cetăţean ar avea ceva de comunicat sau de aflat. Am tastat, totuşi, www.cuc.md şi astfel am aflat că există un club al utilizatorilor de jocuri intelectuale. Există, totuşi, un spaţiu virtual unde pot fi găsite toate aceste acte împreună. După cum se ştie, CUC este compusă din trei părţi: R. Moldova, Federaţia Rusă şi regiunea transnistreană.

Iată că regiunea transnistreană, un spaţiu separatist, nerecunoscut de nimeni în lume timp de 20 de ani, cu o guvernare autoproclamată şi obscură, poate să ofere o lecţie remarcabilă de e-transparenţă Guvernului de la Chişinău. Www.okk-pridnestrovie.org este „Site-ul oficial al reprezentanţilor Comisiei Unificate de Control” din partea rmn. Mai mulţi experţi şi jurnalişti de la Chişinău au confirmat că folosesc anume această resursă electronică pentru a se informa despre ceea ce se întâmplă în interiorul aşa-zisei zone de securitate.

E-transnistria a învins e-moldova

Pe această pagină web există o listă complexă de acte bilaterale semnate inclusiv de către preşedinţii şi premierii R. Moldova nu doar în anii ‘90, dar şi în 2001—2010. De asemenea, aici există adresa reală a instituţiei, numerele de telefon, e-mail-ul. Toţi membrii şi reprezentanţii CUC din partea transnistreană sunt prezentaţi pe această pagină cu CV-uri cu tot. Există şi o mulţime de comunicate de presă, inclusiv despre evenimentul din 1 ianuarie 2012, descris cu marja de părtinire de rigoare şi cu linkuri la opiniile oficialilor ruşi.

Locuitorii satelor Pârâta, Coşniţa, Pohrebea au declarat în repetate rânduri că misiunea pacificatorilor ruşi din zonă nu le este explicată şi clară. După tragicul omor al lui Vadim Pisari, oamenii sunt şi mai nedumeriţi. „Cât vor sta aceşti pacificatori înarmaţi aici? De ce împuşcă în civili? Locuitorii satului Pârâta au decis că aceste blocuri şi posturi nu asigură pacea, dar cauzează probleme şi tragedii. Oamenii cer retragerea necondiţionată şi cât mai rapidă a acestor posturi”, a declarat pentru ZdG primarul satului Pârâta, Iurie Soltan.

Ale cui sunt blocurile de beton?

Deşi în primele zile ale lunii ianuarie la postul nr. 9, situat pe podul de la Vadul lui Vodă, au fost, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, retrase blocurile de beton, Gheorghe Bălan ne-a spus că aceste blocuri nu au fost transportate de pe pod, deoarece era nevoie de acordul părţilor rusă şi transnistreană. „Blocurile nu sunt ale Moldovei, probabil sunt ale militarilor ruşi. Ele au fost retrase temporar, dar retragerea definitivă trebuie aprobată de toate cele 3 părţi”, susţine oficialul guvernamental. Marţi blocurile au fost reinstalate de către partea rusă, iar miercuri – sute de localnici au revenit la proteste şi le-au înlăturat din nou cu tot cu însemnele rutiere. Primarul de la Pârâta spune că aceste însemne sunt instalate ilegal pe acest pod, Gheorghe Bălan afirmă că ar exista un acord între militarii din zonă şi poliţia rutieră din Moldova privind aceste semne.

„Aceşti militari nu aveau dreptul nici să îl oprească pe Vadim Pisari. Misiunea lor se referă doar la transporturi militare, la persoane înarmate, nu şi la civili ”, explică Ion Manole, preşedintele organizaţiei Promo-Lex. Din actele oficiale, într-adevăr, reiese că pacificatorul rus nu doar că nu ar fi avut dreptul să tragă în maşina lui Vadim Pisari, ci nici măcar să ţină automatul încărcat.

Automatele Kalaşnikov, care au fost retrase după tragicul omor din dotarea soldaţilor de la postul nr. 9, s-ar putea să revină din nou, consideră oficialul guvernamental. Actele oficiale, însă, arată că în persoane civile, ca Vadim, nu trebuia să se tragă niciodată. Instrucţiunea „cu privire la dotarea cu armament a pacificatorilor din zona de securitate” arată că “în zona punctelor de control şi la posturile comune membrii forţelor de pacificare pe parcursul zilei îşi duc serviciul cu arma descărcată, având două magazine încărcate în geantă”.

Vadim, confundat cu o „grupare înarmată”

Totodată, acordul din 1992 şi anexele acestuia arată că pacificatorii ar avea dreptul să urmărească şi să reţină „grupuri înarmate” şi să tragă în oameni doar în cazul „opunerii rezistenţei cu arme de foc”. Pacificatorii „sunt obligaţi în activitatea cotidiană să dea dovadă de o maximă corectitudine faţă de populaţia locală, să se abţină de la orice acţiuni nestatutare”, dar şi „cu bărbăţie să apere viaţa şi demnitatea personală a oamenilor, la fel şi proprietatea lor” (art. 5, 8, 17 ale dispoziţiei anexate la acordul din 1992).

Ceea ce au făcut pacificatorii ruşi cu Vadim Pisari la 1 ianuarie 2012, dar şi cu părinţii, rudele, consătenii şi conaţionalii lui contravine acordurilor semnate de cele trei părţi în ultimii 20 de ani. Va exista oare justiţie în cazul omorului acestui tânăr? Alexandru Postică, avocatul celor doi părinţi îndureraţi, pare rezervat. „Până la 10 ianuarie 2012 părinţii lui Vadim încă nu au fost audiaţi oficial de către procurori şi nu au fost recunoscuţi ca succesori ai drepturilor tânărului omorât. Accept faptul că şi părinţii nu au avut posibilităţi fizice să comunice cu procurorii, fiind total absorbiţi de tragedie şi implicaţi în activităţi funerare. Sper însă că au fost dispuse toate expertizele necesare şi că la întrevederea părinţilor cu procurorii va fi vizibil efortul organelor de drept pentru elucidarea omorului”, susţine Postică. El a mai declarat că ancheta va stabili pedeapsa pentru cei vinovaţi de omor, accentuând că nu poate fi vorba de un singur vinovat. „Recent în Armata Naţională a Moldovei a avut loc un omor şi în acest caz au căzut capete foarte sus-puse, cu atât mai grav e omorul unui cetăţean paşnic, nemilitar. Aici nu doar cel care a împuşcat e pasibil de răspundere”, susţine avocatul.

În timp ce Procuratura Generală face trimitere la confidenţialitatea anchetei, conducerea CUC – la „necesitatea coordonării cu celelalte 2 părţi” a tuturor acţiunilor, locuitorii satelor din zona Nistrului nu mai vor să tolereze prezenţa unor trupe militare care le inspiră doar frică. „Ne ţin ostatici aici de 20 de ani, nu mai avem ce pierde, vom lupta până pleacă”, a declarat Anatol Croitoru de la Coşniţa.

Actele oficiale, semnate în 1992, arată însă că „chestiunile cu privire la statutul armatei, la termenele de retragere a acesteia vor fi discutate între Federaţia Rusă şi R. Moldova”. Peste 20 de ani de discuţii nu au clarificat acest subiect.

Plasează comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *