Mitropolitul Vladimir

Mitropolitul Vladimir, pe numele său civil Nicolae Cantarean, n. 18 august 1952, satul Colencăuți, raionul Hotin, regiunea Cernăuți, RSS Ucraineană) este un cleric ortodox din Republica Moldova, care deține din 21 decembrie 1992 rangul de mitropolit al Mitropoliei Chișinăului și al Întregii Moldove, aflate sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii.

După absolvirea școlii medii în satul natal în anul 1969, s-a înscris la Școala Tehnico-Profesională, pe care a absolvit-o în 1970. Și-a satisfăcut apoi serviciul militar obligatoriu în termen în Armata Sovietică (la Flota Mării Negre) între anii 1970-1973.

După terminarea stagiului militar, a îndeplinit funcția de ipodiacon la Catedrala Adormirii Maicii Domnului (Uspenia) din orașul Smolensk, fiind în același timp și secretar-referent la Direcția Eparhială Smolensk. La data de 22 mai 1974, de sărbătoarea mutării moaștelor Sf. Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, a fost hirotonit ca diacon necăsătorit în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Smolensk de către Teodosie Proțiuk, episcopul de Smolensk și Veazma, și păstrat în clerul catedralei. A fost hirotonit ca preot necăsătorit la 22 mai 1976 de către același episcop și numit paroh-adjunct la Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul Smolensk.

În anul 1981 a absolvit Seminarul Teologic din Moscova. În același an s-a transferat în Eparhia de Cernăuți și a fost numit de către episcopul de Cernăuți și Bucovina, Varlaam Iliușenko, în funcția de cleric al Catedralei „Sfântul Nicolae” din orașul Cernăuți. Începând din 1983 a îndeplinit în paralel și funcția de secretar al Direcției Eparhiale Cernăuți, fiind ridicat la rangul de protoiereu.

A fost tuns în monahism la data de 29 noiembrie 1987, cu numele de Vladimir, în cinstea Sfântului Mare Cneaz Vladimir (sărbătorit la data de 15/28 iulie), de către noul episcop de Cernăuți și Bucovina, Antonie Moskalenko. În anul 1988, de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, a fost decorat cu crucea de aur, ridicat în treapta de egumen și decorat cu paliță. Cu prilejul sărbătorii Paștilor din 1988 a fost decorat cu crucea cu pietre scumpe și ridicat la rangul de arhimandrit. În același an, cu ocazia sărbătoririi Mileniului de Creștinare a Rusiei, a primit dreptul de a purta a doua cruce. A absolvit în anul 1989 cursurile Academiei Teologice din Moscova.

Schismă în Biserica Ortodoxă din Moldova

Ca urmare a Hotărârii patriarhului Pimen Izvekov al Moscovei și al întregii Rusii și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, arhimandritul Vladimir Cantarean a fost ales în funcția de episcop al Chișinăului și Moldovei. El a fost hirotonit ca episcop la data de 21 iulie 1989, de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Kazan, în Catedrala Patriarhală „Botezul Domnului” din Moscova, slujba fiind oficiată de către arhiereii care au participat în ajun la numirea și proclamarea în mod public a evenimentului hirotonirii sale ca episcop al Chișinăului și Moldovei și anume: mitropoliții Juvenalie Poiarkov de Krutița și Kolomna, Vladimir Kotliarov de Rostov și Novocerkask, Pitirim Neceaev de Volokolamsk și Iuriev, Ghedeon Dokukin de Novosibirsk și Barnaul și Serapion Fadeev de Tula și Belev, arhiepiscopii Leontie Bondar de Orenburg și Buzuluksk, Maxim Kroha de Moghilev și Mstislav, Varnava Kedrov de Ceboksari și Ciuvașia și Kliment Kapalin de Serpuhov (vicar al Eparhiei Moscovei), episcopii Ilian Vostriakov de Kaluga și Borovsk, Antonie Moskalenko de Cernăuți și Bucovina, Lev Țerpițki al Tașkentului și Asiei Centrale, Paisie Samciuk de Orel și Briansk, Mark Petrovici al Argentinei și Americii de Sud, Victor Oleinik de Kalinin și Kașinsk, Antonie Ceremisov de Vilnius și Lituania și Serghie Poletkin de Azov (vicar al Eparhiei de Rostov).

La data de 4 aprilie 1990, către ziua Sfintelor Paști, a fost ridicat de către patriarhul Pimen al Moscovei și al întregii Rusii la rangul de arhiepiscop. Începând din anul 1990 este membru al Comisiei Biblice Sinodale.

În perioada de după destrămarea URSS și proclamarea independenței Republicii Moldova s-a manifestat ideea ca Biserica Ortodoxă din Moldova să devină o biserică națională și să scape de imixtiunile Patriarhiei Moscovei în problemele sale interne. La data de 15 martie 1992, patriarhii Alexei al II-lea al Moscovei și Teoctist al României s-au întâlnit la Constantinopol cu prilejul unui sinod pan-ortodox și au discutat și problema Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova (aflată sub oblăduirea Patriarhiei Moscovei), hotărându-se începerea unor convorbiri. Câteva săptămâni mai târziu, la 3 aprilie 1992 un grup de 52 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova a adresat o scrisoare celor doi patriarhi, cerând începerea unui dialog „în vederea refacerii unității bisericești a poporului român”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și-a exprimat oficial poziția față de situația Bisericii din Basarabia și Bucovina de Nord printr-un comunicat dat publicității la 9 aprilie 1992, în care făcea precizarea că Sinodul Patriarhiei Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei și a Mitropoliei Bucovinei.De asemenea, Biserica Ortodoxă Rusă dorea să-și mențină jurisdicția bisericească și asupra Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

Începând cu anul 1992 în rândul ierarhilor moldoveni au început să se distanțeze două grupări: una promoscovită, condusă de arhiepiscopul Vladimir Cantarean și episcopul Vichentie Moraru de Tighina, și alta românească, în frunte cu episcopul Petru Păduraru de Bălți. În lupta dintre cele două grupări au intervenit forțele separatiste ale cazacilor transnistreni și ale Armatei a 14-a ruse pentru a-l scoate din reședința episcopală din Bălți pe episcopul Petru.

Temându-se să nu piardă jurisdicția asupra Bisericii Ortodoxe din Basarabia, patriarhul Alexei al II-lea a cerut arhiepiscopului Vladimir al Chișinăului să ia măsuri drastice împotriva ierarhilor și preoților basarabeni animați de sentimente românești. În mai 1992 episcopul Petru a fost atacat cu arme și bâte chiar la sediul Palatul Episcopial de un grup de preoți și călugări, adepți ai arhiepiscopului Vladimir. De asemenea, au fost atacate și cele doua mănăstiri din Eparhia de Bălți.

În fața amenințărilor la care era supus, PS Petru a sosit la București la 20 august 1992 pentru consultarea cu membrii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Revenit în Republica Moldova, el a început reorganizarea Mitropoliei Basarabiei cu sprijinul multor personalități politice și culturale între care Ion Ungureanu, ministrul cultelor. Episcopul de Bălți a constituit Adunarea Eparhială, a numit protoierei și preoți, a sfințit noi biserici și a întemeiat Asociația „Sf. Ștefan cel Mare.”

La 21 decembrie 1992 Sinodul Patriarhiei Moscovei l-a ridicat pe arhiepiscopul Vladimir la rangul de mitropolit cu titlul de „mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove”.

La data de 3 octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales pe PS Petru Păduraru ca mitropolit al Basarabiei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a confirmat ca mitropolit la 24 octombrie 1995, acordându-i-se cu acest prilej titlul de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al Plaiurilor și dreptul de jurisdicție extrateritorială asupra diasporei ortodoxe române din spațiul ex-sovietic și asupra diasporei basarabene din întreaga lume. Deoarece Patriarhia Română a recunoscut Mitropoliei Chișinăului doar dreptul de jurisdicție asupra diasporei ruse din Basarabia, prin reciprocitate a înființat Exarhatul Plaiurilor pentru Federația Rusă, pentru a avea drept de jurisdicție asupra diasporei române (moldovenești) din spațiul ex-sovietic.

Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove

Mitropolitul Vladimir Cantarean îndeplinește și funcțiile de rector al Seminarului Teologic de Chișinău (din 1995) și rector al Academiei și Seminarului Teologic de Chișinău (din 1997, prin Decretul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse). În anii 1990, 1992, 1996 și 1999 a fost membru supleant al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La soborul aniversar arhieresc din 13-19 august 2000 de la Moscova a fost ales și numit în calitate de membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

El a făcut parte din componența mai multor delegații oficiale ale Bisericii Ortodoxe Ruse în Țara Sfântă, la Muntele Athos și la alte locuri sfinte ale Creștinismului din întreaga lume. Are gradul de colonel în rezervă, conferit de ministrul apărării, Valeriu Pasat.

În septembrie 2014 Ziarul de Gardă a publicat o investigație din care rezultă că mitropolitul Vladimir locuiește într-o casă de milioane, la 5 km de Chișinău. Imobilul de lux ar fi înregistrat pe numele unei femei, cu care ÎPS Vladimir a fost într-o vacanță la mare în Turcia în anul 2012. Femeia, pe nume Nelli Tcaciuc, mai este proprietară a încă două apartamente și deține o agenție de pază. Ziarul de Gardă mai scrie că mitropolitul are în proprietate o casă de vacanță în pădure și un apartament de lux, de 175 m.p. în Chișinău