Igor Smirnov

Igor  Smirnov  este un politician Transnistrian de origine rusă, care a îndeplinit funcția de președinte al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene între anii 1991-2011.

Biografia

Igor Smirnov s-a născut la data de 23 octombrie 1941 în orașul Petropavlovsk Kamciațki, regiunea Habarovsk din estul Siberiei(Uniunea Sovietică, astăzi în Federația Rusă).

El era fiul lui Nikolai Stepanovici Smirnov, activist în aparatul Partidului Comunist din Uniunea Sovietică și al Zinaidei Grigorievna Smirnova, ziaristă și editor de ziar. Deoarece Partidul l-a promovat pe Nikolai Stepanovici în poziții importante în nomenclatura de partid, familia s-a mutat din Petropavlosk în RSS Ucraineană, unde Armata Roșie eliberase teritoriul ocupat anterior de către Germania Nazistă. Familia Smirnov a beneficiat inițial de reușitele profesionale ale lui Nikolai Stepanovici, care fusese numit în funcția de Prim-secretar al Comitetului raional de partid Golopristansk din Ucraina Sovietică.

Cu toate acestea, în vara anului 1952 Nikolai Stepanovici a fost arestat din cauza neregulilor constatate în aprovizionarea colhozurilor din raion. El a fost condamnat la 14 ani de muncă silnică urmat de o perioadă de cinci ani de exil pe teritoriul URSS. Fiind familia unui inamic al poporului, viața Zinaidei Grigorievna și a celor trei copii ai săi, Vladimir, Oleg și Igor a fost foarte dificilă. După moartea lui Iosif V. Stalin în martie 1953, Nikolai Stepanovici a fost eliberat împreună cu un mare număr de deținuți sovietici. Familia Smirnov s-a reunit în Rusia centrală, în apropiere de Munții Ural unde Nikolai Stepanovici, a fost director al unei școli primare, iar Zinaida Grigorievna a lucrat ca editor al ziarului local al Comsomol-ului.

Activitatea profesională

În anul 1957 a absolvit Școala tehnico-profesionala nr. 11 din orașul Zlatoust, regiunea Celeabinsk. În anul 1959, la vârsta de 18 ani, Igor Smirnov a început să muncească ca lăcătuș la Uzina „Elektromașina” din Zlatoust. Totuși, la scurtă vreme, el s-a mutat din nou în Ucraina pentru a lucra la construcția unei noi centrale hidroelectrice în orașul Nova Kahovka din Regiunea Herson.

Smirnov a arătat un mare entuziasm pentru viața sovietică, dobândind o educație înaltă în serile și zilele libere de după terminarea orelor de lucru și participând la o serie de activități sportive și culturale. El a cunoscut și s-a căsătorit ulterior cu o tânără ingineră numită Janeta Nikolaevna Lotnik la începutul anilor ’60 și apoi și-a efectuat serviciul militar obligatoriu în Armata Roșie în perioada 1963-1966, obținând gradul de sublocotenent. În anul 1963, Smirnov a devenit membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovieticăși a lucrat ca activist al Comsomol-ului (komsorg) după revenirea la activitatea civilă.

Urma să fie numit director al întreprinderii din Ucraina, deoarece cel care ocupa funcția respectivă se pensionase. Dar, în loc să fie numit director, a fost transferat de către autoritățile sovietice în anul 1987 în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, pentru a ocupa postul de director la întreprinderea de construcții de mașini “Elektromaș” din Tiraspol. Venit din partea de est a URSS, Smirnov a acceptat serviciul oferit în apropiere de granița de vest a Uniunii.

Peste trei ani, Smirnov a ajuns să conducă orașul transnistrean ca președinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol și peste încă un an a ajuns să îndeplinească cea mai înaltă funcție din cadrul auto-proclamatei republici separatiste transnistrene.

Lider al unui stat nerecunoscut

Din data de 31 august 1989, limba română fusese proclamată ca limbă de stat în RSS Moldovenească. În septembrie 1989, sovietele locale din Tiraspol, Tighina și Râbnița au respins legea limbii de stat, inițiindu-se astfel o mișcare de nesupunere față de autoritățile statului moldovenesc.

După ce campania de greve și mitinguri de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin desfășurată în perioada 16 august – 22 septembrie 1989 nu a reușit să producă efecte la Chișinău, OSTK și-a reexaminat tactica. În perioada decembrie 1989 – ianuarie 1990, au avut loc referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de “teritoriu autonom” al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenească.

Smirnov și apropiații săi au văzut alegerile proxime din Republica Moldova ca o oportunitate de a face o serie de schimbări și de a-și impune ideile. Smirnov a câștigat două funcții la alegerile din februarie 1990, consilierul nr. 32 din Sovietul orășenesc (parlamentul municipal) din Tiraspol și deputatul nr. 125 din Sovietul Suprem al RSSM (parlamentul republican). În cadrul sovietului orășenesc, Smirnov a candidat pentru postul de președinte al acestui organism. Într-o încercare dramatică care a arătat cât de mult se disipase puterea Partidului Comunist, Smirnov și-a înfrânt contracandidatul, primul secretar al Comitetului orășenesc de partid, Leonid Țurcan, adunând un număr dublu de voturi. De la acel moment, Tiraspolul a fost un oraș aflat sub controlul OSTK.

În acest timp, la 27 aprilie 1990, fusese adoptat tricolorul cu cap de zimbru ca steag național al RSS Moldovenești, dar sovietele locale din Tiraspol și Tighina au refuzat prezența tricolorului în aceste orașe.

În Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, lucrurile nu au fost așa de liniștite cum și-a imaginat Igor Smirnov. Candidații OSTK, în majoritate din partea de est a republicii (Transnistria), formau o mică facțiune din soviet, adică aproximativ 15%. În mai 1990, acești deputați ce proveneau din Transnistria au fost atacați și bătuți de către protestatarii care doreau independența republicii și au părăsit Sovietul Suprem plecând la casele lor din partea de est a statului. Incapabili de a influența cursul evenimentelor de la Chișinău, acești deputați au acționat pentru a-și înființa propria republică sovietică, o republică care să rămână parte a Uniunii Sovietice și nu să se separe de aceasta împreună cu restul Moldovei. Mulți cetățeni moldoveni din Transnistria au reacționat cu indignare la această provocare la adresa suveranității statului și guvernul central sovietic i-a criticat sever în mod public pe separatiști înrăutățind situația și împingându-i pe aceștia spre proclamarea independenței.

Proclamarea independenței

Igor Smirnov a devenit lider al OSTK la nivel regional și i-a îndemnat pe politicienii și activiștii din Transnistria să militeze pentru independență față de RSS Moldovenească în vara și toamna anului 1990. Când primul Congres extraordinar al deputaților din Transnistria a înființat o zonă economică cu autoguvernare în iunie 1990, Smirnov a fost ales ca președinte al Consiliului de coordonare însărcinat cu pregătirea proclamării independenței.

În noul său rol de președinte al Sovietului Suprem al RSSMN, și mai tâziu, în cel de președinte al Republicii Moldovenești Nistrene (RMN), Smirnov a depus eforturi pentru recunoașterea republicii separatiste. Deși nu a câștigat lupta cu Republica Moldova, Smirnov a avut succes în cooperarea cu unitățile Armatei a 14-a staționate pe teritoriul Transnistriei. Beneficiind de pasivitatea inexplicabilă a autorităților statului Moldova, separatiștii și-au constituit o impresionantă forță armată.

Igor Smirnov a fost susținut de către puterea de la Kremlin în toate actiunile sale, consolidându-și puterea și înlăturând cu brutalitate orice formă de opoziție politică. În anul 1996, s-a instituit cenzura în mass-media, apoi în anul 2001, a fost modificată Constituția, extinzându-se atribuțiile prezidențiale și excluzând orice restricții privind numărul de mandate prezidențiale. Președintele este în același timp și președinte al Cabinetului de Miniștri, în timp ce Sovietul Suprem are atribuții restrânse.

Smirnov a anunțat că se va retrage din politică atunci când Republica Moldovenească Nistreană va obține recunoaștere internațională ca stat suveran și a declarat că activitatea sa se circumscrie acestui obiectiv

Igor Smirnov conduce de obicei prin Transnistria un automobil Skoda și fără gărzi de corp.

De-a lungul timpului, Smirnov a colaborat cu următorii vicepreședinți ai Republicii Moldovenești Nistrene: Alexandru Caraman (1991-2001), Serghei Leontiev (2001-2006) și Aleksandr Korolev (din 2006).

Prezent

Igor Smirnov și soția sa, Janeta Nicolaevna, sunt cetățeni ruși și posedă pașapoarte ale Federației Ruse, acte care le-au fost înmânate de secția consulară a Ambasadei Federației Ruse la Chișinău la 11 și 20 ianuarie 1999.

În anul 2004, Uniunea Europeană l-a inclus pe o listă a transnistrenilor cărora li s-a interzis călătoria în spațiul UE, fiind considerat răspunzător de împiedicarea progresului în vederea unei soluționări politice a conflictului transnistrean din Republica Moldova  Pe baza reexaminării Poziției comune 2004/179/PESC, la data de 25 februarie 2008, Consiliul Uniunii Europene a considerat că este oportun ca numele său să rămână în continuare pe lista persoanelor indezirabile în țările UE .

Igor Smirnov are doi fii: Vladimir (n. 1961, președinte al Comitetului de Stat al Vămilor, cu rang de ministru) și Oleg (n. 1967, deputat în Sovietul Suprem, președinte al Partidului Patriotic Transnistrean). Fiul său mai mic deține lanțul de magazine „Sheriff” și stadionul echipei orașului, „Sheriff Tiraspol”, fiind și președintele filialei transnistrene a băncii „Gazprombank”.

Din anul 2011, Igor Smirnov nu mai exercită nici o funcție de stat, fiind succedat de Evgheni Sevciuk, actualul președinte al așa-zisei „Republici Moldovenești Nistrene”