Anatol Șalaru

Anatol Șalaru (n. 7 februarie 1962, Văratic, raionul Rîșcani) este un politician român din Republica Moldova, Ministru al Apărării (din 30 iulie 2015), deputat în primul Parlamentul Republicii Moldova (din decembrie 2014). A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova între 1990 și 1994 și Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din 25 septembrie 2009 până la 30 mai 2013. Deține funcția de Vicepreședinte alPartidului Liberal, succesorul de drept al Partidului Reformei, pe care l-a condus în perioada 1993-1997. Este fondator al Cenaclului „Alexei Mateevici”, – un forum al ideilor libere și naționale, creat în anii de apus ai Uniunii Sovietice și de început ai restructurării.

După absolvirea studiilor medii la școala din localitatea de baștină, și-a continuat studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu” din Chișinău. Începe cariera profesională în calitate de colaborator științific la Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice în domeniul Igienei și Epidemiologiei din Chișinău.

Fondator al Cenaclului „Alexei Mateevici” (1988-1990)

La 15 ianuarie 1988, la un omagiu al poetului Mihai Eminescu, la bustul acestuia de pe Aleea Clasicilor din Chișinău, Anatol Șalaru înaintează persoanelor adunate propunerea de a continua întrunirile. În scurt timp, numărul participanților la întâlnirile din fața bustului Mihai Eminescu crește, iar la 26 aprilie 1988. pe Aleea Clasicilor, a avut loc prima ședință oficială a Cenaclului literar-muzical socio-politic „Alexei Mateevici”.

Întrunirile Cenaclului „Alexei Mateevici” aveau loc, la început, pe Aleea Clasicilor din parcul Pușkin, din Chișinău, actualemente Grădina Publică Ștefan cel Mare. Ulterior, locul preferat a devenit Teatrul Verde de la lacul Comsomolist, azi parcul de agrement Valea Morilor. Cenaclul „Alexei Mateevici” începe, în 1988, o campanie de colectare a semnăturilor pentru proclamarea limbii române ca limbă de stat și pentru revenirea la grafia latină. Autoritățile comuniste au înțeles că acest cenaclu nu este doar un grup de tineri romantici, care vin numai să cînte și să spună poezii, ci sunt porniți să discute probleme foarte serioase, cum ar fi revenirea la grafia latină, deportările, toate problemele stringente despre care nu s-a spus nimic în perioada sovietică.

Activitatea politică

La începutul anului 1990, Anatol Șalaru devine deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic. Alegerile au avut loc pe circumscripții uninominale, iar Anatol Șalaru a candidat din partea Frontului Popular din Moldova. A exercitat mandatul de deputat până în martie 1994. „În perioada primului legislativ democrat exista o presiune fantastică a străzii. Mii de oameni se adunau în fața Parlamentului și blocau circulația – lumea nu era indiferentă față de hotărîrile votate în Parlament. Unii deputați votau din frică, mai erau și din cei indeciși, mai erau deputații comuniști de la Tiraspol… Cei care nu votau corect erau huliți, puteau să ia și bătaie, iar celor care votau bine, oamenii le dădeau flori.” își amintește într-un interviu Anatol Șalaru.

Anatol Șalaru este ales președinte al Partidului Reformei la conferința de constituire a formațiunii din 5 septembrie 1993. Partidul Reformei s-a constituit, inițial, drept o formațiune politică de centru-dreapta, de esență creștin-democrată, care și-a propus elaborarea, susținerea și promovarea strategiei reformei pentru a include societatea moldovenească în familia popoarelor civilizate. A exercitat funcția de președinte al partidului până în 1997 pentru ca 11 ani mai târziu să revină în politică ca vicepreședinte al Partidului Liberal, succesor de drept al Partidului Reformei.

După mai bine de zece ani de activitate economică, Anatol Șalaru se reîntoarce, la începutul anului 2008, în politică. În cadrul ședinței Consiliului Central al Partidului Liberal din 20 martie 2008, Anatol Șalaru a fost ales vicepreședinte al Partidului Liberal. În urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 devine deputat în Parlamentul Republicii Moldova, funcție păstrată și în urma alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009. La ședința în plen a Parlamentului din 10 septembrie 2009, prin votul majorității deputaților, Anatol Șalaru a devenit membru al Biroului Permanent al legislativului.

Din 25 septembrie 2009 până la 30 mai 2013 a fost Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în Guvernul Filat (1).

În urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

La 30 iulie 2015 a fost numit în funcția de Ministru al Apărării al Republicii Moldova în Guvernul Streleț.

Experiență profesională

  • 1985-1990: Colaborator științific la Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice în domeniul Igienei și Epidemiologiei
  • 1996-1997: Director administrație „Ascom Group” SA Chișinău
  • 1997-1999: Director general, reprezentanța „Ascom Group” SA în Turkmenistan
  • 1999-2002: Activitate în domeniul privat, administrator SRL în România
  • 2002-2003: Director de proiect în cadrul Grupului Financiar-Industrial „Ascom Group” SA
  • 2003-2008: Director al reprezentanței în Irak al Grupului Financiar-Industrial „Ascom Group” SA

Familia și viața personală

Anatol Șalaru este căsătorit cu Carolina. Au doi copii: un băiat pe nume Nicolae-Dan, și o fată, Victoria-Maria (n. 1 aprilie 2008).

Anatol Șalaru are un hobby încă din studenție – fotografia. Într-un interviu acordat revistei VIP Magazin Anatol Șalaru preciza că a păstrat o impresionantă colecție de fotografii și înregistrări audio din perioada Cenaclului „Alexei Mateevici”