Locuinţe pentru t(h)oţi

275-locuinteTrei sute de oameni au ajuns să locuiască la gazdă, au rămas fără automobile şi cu datorii la bancă după ce firma de construcţii „Locuinţe pentru toţi” a încasat mii de euro de la ei cu promisiunea că le va construi apartamente. Într-un final, compania i-a lăsat fără locuinţe şi fără bani. Aceeaşi firmă, care la acest moment are conturile blocate, mai are datorii şi faţă de o firmă a actualului premier, Vlad Filat, de peste 100 de mii de euro. Administratorii firmei servesc acest mesaj persoanelor care vin să-şi revendice banii investiţi în apartamente inexistente.

275-locuinte-barladeanuCompania „Locuinţe pentru toţi” a fost fondată în 2004 de către vicepreşedintele Partidului Social-Democrat (PSD),Ruslan Bârlădeanu, care deţine funcţia de preşedinte al companiei. La constituirea acestei firme a pus umărul şi un fost director al Filialei nr.1 a Băncii de Economii, Dorin Caşenco, care deţine, până în prezent, funcţia de director general al companiei. Unul dintre cei doi a declarat pentru ZdG că, iniţial, afacerea a fost pusă pe roate prin „cunoscuţi” şi „oameni buni, care te ajută”, printre care se numără şi actualul premier, Vlad Filat. Actualmente, compania se află în prag de faliment. Are datorii de peste 3 milioane de euro, iar responsabili din cadrul „Locuinţe pentru toţi” spun că nu ar exista nicio posibilitate de rambursare a acestor bani către cetăţenii care au investit în locuinţe.

„Am doi copii şi locuiesc la gazdă. Acum jumătate de an, am rămas şi fără automobil după ce, în luna decembrie 2009, când lucrările la „Locuinţe pentru toţi” erau deja stopate, fără să cunoaştem ceva despre această situaţie, am plătit prima tranşă de 10 mii de euro, cu gândul că, în cel mult doi ani, vom avea un apartament”, susţine Petru Praporşcic, care, de câteva luni, încearcă să îşi recupereze banii de la reprezentanţii firmei „Locuinţe pentru toţi”.

În prag de faliment, compania continua să încaseze bani

275-locuinte-casencoDirectorul companiei, Dorin Caşenco, susţine că, în mai 2009, cunoştea foarte bine problemele companiei. Cu toate acestea, „Locuinţe pentru toţi” continua să încaseze bani de la oameni, promiţându-le că vor avea apartamente în cel puţin doi ani. „Eu ştiam despre problemele care au apărut la companie, dar mă gândeam, împreună cu Ruslan (preşedintele companiei — n.r), că situaţia se va rezolva. Am aşteptat delegaţia de chinezi care trebuia să vină în contextul investirii unui miliard de dolari, despre care se tot vorbea la nivel oficial. Am fost şi la Ambasada Chinei. Până la urmă, totul a picat. Acum mai contăm pe investitorii din Ucraina, România şi Rusia, care ar putea să ne ajute”, mai afirmă Caşenco.

Încă din 2005, cei de la firmă au plasat anunţuri publicitare la televiziune, radio şi în ziare. Afacerea mergea ca pe roate. Mai mulţi oameni ne-au spus că au auzit şi ei despre companie, din Makler. „Am găsit un anunţ despre oferta lor. Am acceptat. Ne-au propus apartament în sectorul Buiucani, chiar lângă casa mea. Am fost în străinătate şi am lucrat mai mulţi ani, ca să fac cadou un apartament copilului meu, care locuieşte la gazdă. Am ajuns să fac cadoul companiei, care nu acceptă să ne restituie cele 20 de mii de euro”, se arată nemulţumită V.M., din sectorul Buicani, care a solicitat să nu-i divulgăm numele.

Au rămas fără bani şi fără locuinţe

În august 2007, femeia a semnat un contract cu compania „Locuinţe pentru toţi”. Firma s-a angajat ca, în cel mult doi ani, să dea în exploatare blocul de locuit de pe str. Alba-Iulia. Nici până astăzi nu a fost construită temelia blocului. Astfel, oamenii care au plătit companiei sume mari de bani, de la 10 la 80 de mii de euro, au rămas fără bani şi fără locuinţă. Unii dintre ei au apelat în judecată, ca să-şi recupereze pagubele. Instanţa de judecată a decis ca „Locuinţe pentru toţi” să restituie banii oamenilor şi a solicitat implicarea executorilor judiciari.

Departamentul de Executare a stabilit că toate conturile bancare ale companiei „Locuinţe pentru toţi” constituie soldul de 0 lei. Astfel, executorii nici n-ar avea pe ce să pună sechestru, pentru că reprezentanţii companiei au reuşit să aplice interdicţia de înstrăinare pe mai multe bunuri care le aparţin.

Locuinţe pentru toţi a împrumutat bani de la Vlad Filat

ZdG a aflat, din surse sigure, că „Locuinţe pentru toţi” construieşte, la ora actuală, un bloc de locuit pe str. Coropceanu din sectorul Centru al Chişinăului. Acest lucru a fost ascuns de cei 300 de oameni care au investit pentru alte locuinţe, de pe alte adrese, iar azi îşi aşteaptă banii înapoi. „Eu vă rog despre acest bloc să nu scrieţi nimic, că vom avea probleme mari şi noi, compania, dar şi oamenii. Noi cu această companie am riscat şi acum am pierdut totul. Am ajuns ca mama să mă hrănească”, spune directorul companiei, Dorin Caşenco.

Totodată, ZdG a fost prezent la discuţia dintre Caşenco şi Petru Praporşcic, care venise la sediul companiei împreună cu soţia să îşi recupereze banii. Fiind stresat de insistenţa oamenilor de a le restitui miile de euro, Caşenco a făcut o afirmaţie despre relaţia sa cu premierul Filat: „Nu ţi-am răspuns la telefon pentru că poate s-a întâmplat ceva cu mine. Tu crezi că doar ţie trebuie şă îţi dau bani? La masa aceasta şi în locul în care stai tu acum, a stat şi premierul Vlad Filat, care mi-a împrumutat omeneşte sume mari de bani. Acum şi el aşteaptă să-i dau banii”.

Praporşcic a spus că nu îl interesează relaţia lui Caşenco cu premierul şi că el îşi vrea banii săptămâna aceasta, dacă nu, va recurge la altă cale. Totodată, Caşenco, împreună cu Ruslan Bârlădeanu, au insistat de mai multe ori ca ZdG să nu publice declaraţia lor în care este vizat şi premierul Vlad Filat, deoarece el este la conducere şi ar putea să pornească un control, în urma căruia ar avea de suferit firma şi toţi cei trei sute de oameni. Acesta n-a precizat ce ar mai avea de pierdut oamenii pe lângă faptul că de trei ani nu şi-au mai văzut banii.

Luni, 3 mai, Vladimir Filat a confirmat pentru ZdG că „Locuinţe pentru toţi” îi este datoare cu bani. El a mai spus că acest lucru nu are nimic în comun cu alte datorii ale companiei, pe care aceasta este obligată să le respecte.

„Noi nu acceptăm calea falimentului”

În aceeaşi zi, 3 mai curent, Ion Romanschi, directorul unei firme de construcţii, venise la sediul firmei „Locuinţe pentru toţi” ca să abordeze pe cale amiabilă problema restituirii datoriei de 600 mii de lei. „Schelele mele şi acum stau montate la un bloc de pe str. Decebal. În luna august se împlinesc doi ani de când aştept să mi se restituie banii. Firma este falimentată, dar nu înţeleg din ce cauză falimentul nu este oficializat”, afirmă Romanschi, care este convins că „Locuinţe pentru toţi”, în loc să investească banii în construcţii, i-ar fi folosit în campania electorală prin intermediul lui Bârlădeanu.

„Noi nu acceptăm falimentul, pentru că avem şansa să ne spălăm obrazul. Nu ştiu, poate peste un an, o să restituim măcar o parte din bani”, declară Caşenco pentru ZdG, adăugând că banii colectaţi de la oameni au fost investiţi în construcţii.

Oamenii spun că sunt disperaţi şi că li-i teamă că nu îşi vor recupera banii vreodată. „Am plătit 15 mii de euro. Acum am rămas fără casă şi fără bani. Ne ţin doar cu promisiuni. Îmi este greu să mă gândesc că am pierdut toţi banii”, îşi arată nemulţumirea Silvia Vârlan.

Bârlădeanu: No comment

Contactat de ZdG, Ruslan Bârlădeanu a declarat că banii adunaţi de la oameni au fost investiţi în active, mai exact în companii de construcţii, uzină de beton. „Acum sunt la o delegaţie cu chinezii. Avem mai multe planuri în fază de realizare. Suntem în faza discuţiilor cu mai mulţi investitori. În unele chestii deja s-a bătut palma. Dacă lucrurile vor merge bine, în 3—4 luni oamenii îşi vor vedea banii”, afirmă vicepreşedintele PSD.

Despre blocul aflat în construcţie pe str. Coropceanu şi despre datoria către premierul Filat, Bârlădeanu n-a vrut să facă comentarii. „Aici nu fac nici un comentariu”, punctează el.

Plasează comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *