Legea privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice

PARLAMENTUL

LEGE Nr. 221
din  17.09.2010

privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice

Publicat : 12.11.2010 în Monitorul Oficial Nr. 223-225     art Nr : 720

Confirmînd
adeziunea Republicii Moldova la standardele internaţionale şi cele mai bune practici privind libertatea de exprimare în mass-media,
necesitatea ca autorităţile şi instituţiile publice să protejeze concurenţa loială în domeniul presei scrise şi să combată orice tentativă de a o limita,
în temeiul art. 72 din Constituţia Republicii Moldova,
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Capitolul  I
DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul şi sfera de aplicare a legii
Prezenta lege se aplică publicaţiilor periodice publice, inclusiv:
a) publicaţiei periodice „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”;
b) monitoarelor oficiale ale raioanelor, municipiilor şi al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
c) altor publicaţii periodice incluse pe Lista publicaţiilor periodice publice din cadrul Anexei „Lista bunurilor nepasibile de privatizare” la Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice.
Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:
publicaţie periodică – ziar, revistă, almanah, buletin sau altă publicaţie avînd o denumire permanentă şi care apare de 2 sau de mai multe ori pe parcursul unui an;
publicaţie periodică publică – publicaţie periodică a cărei editare este realizată de o persoană juridică şi al cărei fondator sau cofondator este:
a) Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul;
b) un organ central de specialitate din cadrul administraţiei publice sau o autoritate a administraţiei publice centrale;
c) o autoritate a administraţiei publice locale;
d) alt organ (autoritate), creat (ă) de către stat în persoana autorităţii publice, avînd drept scop exercitarea atribuţiilor administrative, social-culturale şi a altor atribuţii cu caracter necomercial;
e) o instituţie publică finanţată integral sau parţial de la bugetul de stat;
f) o organizaţie comercială finanţată integral sau parţial de la bugetul de stat.
Articolul 3. Scopurile deetatizării publicaţiilor periodice publice
Deetatizarea publicaţiilor periodice publice se efectuează în scopul:
a) garantării, în condiţiile pluralismului politic, a libertăţii de exprimare şi a accesului populaţiei la informaţie, fapt ce ar contribui la libera formare a opiniei publice;
b) consolidării independenţei editoriale şi de creaţie a publicaţiilor periodice;
c) armonizării proporţiilor proprietăţii publice cu funcţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale;
d) dezvoltării concurenţei în domeniul publicaţiilor periodice;
e) atragerii de investiţii şi asigurării unui management eficient în domeniul publicaţiilor periodice.
Articolul 4. Legislaţia cu privire la deetatizarea  publicaţiilor periodice publice
(1) Legislaţia privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice include Constituţia Republicii Moldova, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, alte acte legislative şi normative.
(2) Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice se aplică domeniului publicaţiilor periodice publice în calitate de lege generală în măsura în care nu contravine prezentei legi speciale.
Articolul 5. Înregistrarea publicaţiilor periodice publice
(1) Monitorul oficial al raionului, municipiului sau al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia poate fi înregistrat doar de către o organizaţie necomercială avînd statut de instituţie publică.
(2) Publicaţiile periodice publice sînt înregistrate la Ministerul Justiţiei în Registrul publicaţiilor periodice publice, în termen de 1 lună de la depunerea documentelor.
(3) Regulile de ţinere a registrului menţionat şi procedura de înregistrare a publicaţiilor periodice publice se stabileşte prin hotărîre de Guvern.
(4) Vor fi supuse înregistrării şi publicaţiile periodice publice difuzate prin reţele de comunicaţii electronice.
(5) Este interzisă înregistrarea:
a) publicaţiilor periodice publice care nu sînt incluse pe Lista publicaţiilor periodice publice prevăzută la art. 1 lit. c);
b) monitoarelor oficiale ale raioanelor, municipiilor şi al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia, dacă statutul acestor publicaţii prevede publicarea altor informaţii decît cele stipulate la art. 7 alin. (3);
c) a două sau mai multe monitoare oficiale într-un singur raion, municipiu sau în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia.
(6) După expirarea a 24 de luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, este interzisă finanţarea bugetară şi editarea publicaţiilor periodice publice neînregistrate în Registrul publicaţiilor periodice publice.

Capitolul  II
DEETATIZAREA  PUBLICAŢIILOR  PERIODICE  PUBLICE

Articolul 6. Modalităţi de deetatizare a publicaţiilor   periodice publice
Publicaţia periodică publică poate fi deetatizată prin:
a) reorganizare în monitor oficial al raionului, municipiului sau al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
b) privatizare;
c) lichidare.
Articolul 7. Reorganizarea publicaţiilor periodice   publice în monitoare oficiale
(1) Publicaţiile periodice publice sînt pasibile de reorganizare în monitoare oficiale, în conformitate cu art. 5 alin. (1)–(5), în baza deciziei consiliului raional, consiliului municipal sau a autorităţii administraţiei publice locale de nivelul doi din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, după caz.
(2) În conformitate cu legislaţia civilă, reorganizarea publicaţiilor periodice publice se face prin reorganizarea societăţilor comerciale în instituţii publice.
(3) În monitoarele oficiale ale raioanelor, municipiilor şi al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se publică:
a) acte cu caracter normativ şi individual adoptate de autorităţile administraţiei publice locale;
b) informaţii a căror publicare este prevăzută de legislaţia în vigoare.
Articolul 8. Modalitatea de privatizare a publicaţiilor periodice publice
(1) Privatizarea publicaţiilor periodice publice se efectuează printr-un concurs investiţional pe bază de proiecte individuale (în continuare – concurs).
(2) Prevederile actelor normative în vigoare privind organizarea şi desfăşurarea concursului se vor aplica în măsura în care acestea nu contravin prezentei legi.
Articolul 9. Publicaţiile periodice publice pasibile de  privatizare
(1) Publicaţiile periodice publice, cu excepţia celor prevăzute la art. 1 lit. a)–c), sînt incluse pe lista bunurilor supuse privatizării în conformitate cu Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice pe parcursul unui an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Publicaţiile periodice publice vor fi incluse pe lista bunurilor supuse privatizării în calitate de întreprinderi de stat/municipale sau societăţi comerciale cu capital public sau public-privat.
Articolul 10. Cerinţe faţă de participanţii la privatizarea publicaţiilor periodice publice
(1) În conformitate cu prevederile art. 3, vînzătorul stabileşte următoarele cerinţe minime obligatorii faţă de participanţii la concurs:
a) editarea publicaţiei periodice timp de cel puţin 5 ani din momentul semnării contractului de vînzare-cumpărare;
b) păstrarea, în următoarele 12 luni, a numărului de locuri de muncă existent la momentul includerii publicaţiei periodice publice pe lista bunurilor supuse privatizării;
c) volumul minim, structura şi termenele de realizare a angajamentelor investiţionale preponderent capitale.
(2) Vînzătorul are dreptul să stabilească şi cerinţe suplimentare faţă de participanţii la concurs, care însă nu vor contraveni prezentei legi.
(3) Cerinţele stipulate la alin. (1) şi (2) se înscriu în comunicatul informativ privind organizarea şi desfăşurarea concursului (în continuare – comunicat).
Articolul 11. Elaborarea şi aprobarea proiectului individual
(1) La privatizarea prin concurs:
a) în cazul publicaţiilor periodice publice ce constituie bunuri ale domeniului privat al statului, proiectul individual de privatizare se elaborează de către autorităţile administraţiei publice centrale şi se aprobă de Guvern;
b) în cazul publicaţiilor periodice publice ce constituie bunuri ale domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale, proiectul individual de privatizare se elaborează şi se aprobă de către autorităţile administraţiei publice locale.
(2) În cazul privatizării prin concurs a publicaţiei periodice publice organizată de către autorităţile administraţiei publice locale, suportul consultantului financiar independent nu este obligatoriu.
Articolul 12. Cerinţe speciale faţă de organizarea şi desfăşurarea concursului de privatizare
(1) Cuantumul garanţiei de participare la concurs nu poate fi mai mare de 15% din preţul iniţial de vînzare al bunului supus privatizării.
(2) În urma evaluării ofertelor, la concurs sînt admişi participanţii:
a) care au prezentat toate documentele prevăzute în comunicat;
b) care au oferit un preţ mai mare de 15% din preţul iniţial de vînzare, indicat în comunicat, pentru bunul expus la privatizare;
c) a căror ofertă corespunde cerinţelor minime obligatorii de participare la concurs, prevăzute la art. 10 alin. (1).
(3) În cazul în care la concurs participă doi sau mai mulţi ofertanţi, este declarat drept preţ iniţial cel mai mare preţ indicat în cererile participanţilor a căror ofertă corespunde cerinţelor minime obligatorii de participare la concurs.
(4) În timpul desfăşurării concursului, Comisia nu are dreptul să adopte decizia de finalizare a acestuia fără a determina cîştigătorul, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres de lege.
(5) În cadrul concursului, criteriile de bază pentru determinarea cîştigătorului sînt:
a) preţul propus;
b) obligaţia de a crea noi locuri de muncă în cadrul publicaţiei periodice;
c) obligaţia păstrării profilului publicaţiei periodice pe o perioadă mai mare de 5 ani;
d) obligaţii privind dezvoltarea publicaţiei periodice;
e) obligaţii privind dezvoltarea activităţii societăţii comerciale în domeniul mass-media;
f) volumul, structura şi termenele de realizare a angajamentelor investiţionale preponderent capitale.
(6) În procesul de privatizare prin concurs a publicaţiei periodice publice, bunul privatizat poate fi achitat în rate, prima tranşă fiind de cel puţin 25% din preţul de vînzare. Decizia privind volumul primei tranşe este luată de vînzător.
(7) Comisia desemnează drept cîştigător al concursului pe participantul care a propus cel mai mare preţ şi şi-a asumat cele mai multe obligaţii în sensul îndeplinirii condiţiilor concursului.
Articolul 13. Aprobarea contractului de vînzare-cumpărare în cadrul concursului de privatizare
(1) În cazul în care cîştigătorul concursului oferă un preţ mai mic de 50% din preţul iniţial de vînzare indicat în comunicat, contractul de vînzare-cumpărare poate fi încheiat doar după aprobarea acestuia de către vînzător.
(2) În cazul în care cîştigătorul concursului oferă un preţ mai mare de 50% din preţul iniţial de vînzare şi acceptă cerinţele suplimentare prevăzute în comunicat, contractul de vînzare-cumpărare este încheiat fără aprobarea vînzătorului.
Articolul 14. Concursul repetat pentru privatizarea   publicaţiei periodice publice
(1) În cazul neaprobării contractului de vînzare-cumpărare timp de 3 luni din ziua desemnării cîştigătorului concursului în conformitate cu art. 13 alin. (1), poate fi adoptată una din următoarele decizii:
a) organizarea unui concurs repetat, care poate fi desfăşurat după 4 luni din ziua desemnării cîştigătorului concursului;
b) reorganizarea publicaţiei periodice publice în monitor oficial potrivit art. 7 alin. (1) şi (2).
(2) Concursul repetat se organizează şi se desfăşoară în condiţii similare cu cele din primul concurs.
(3) La concursul repetat are dreptul să participe şi cîştigătorul primului concurs.
Articolul 15. Lichidarea publicaţiilor periodice publice
Publicaţiile periodice publice care, în decurs de 24 de luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, nu au fost incluse pe Lista publicaţiilor periodice publice prevăzută la art. 1 lit. c) îşi încetează activitatea.

Capitolul  III
DISPOZIŢII  FINALE  ŞI TRANZITORII

Articolul 16
(1) Prezenta lege intră în vigoare după 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) În situaţiile juridice în care publicaţiile periodice publice sînt în curs de privatizare fiind încheiate contracte de vînzare-cumpărare pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor legislative în vigoare pînă la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 17
Guvernul, în termen de 6 luni:
a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
b) va asigura reexaminarea şi anularea actelor normative ce contravin prezentei legi de către autorităţile administraţiei publice centrale;
c) va elabora şi prezenta Parlamentului Lista publicaţiilor periodice publice prevăzută la art. 1 lit. c);
d) va elabora şi prezenta Parlamentului proiectul de lege cu privire la publicarea şi intrarea în vigoare a actelor oficiale ale autorităţilor administraţiei publice ale raioanelor, municipiilor şi ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
e) va prezenta Parlamentului propuneri privind instituirea de sancţiuni persoanelor cu funcţii de răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru editarea publicaţiilor periodice publice neînregistrate;
f) va prezenta Parlamentului propuneri de ajustare a legislaţiei în vigoare pentru a fi conformă cu prezenta lege.

PREŞEDINTELE  PARLAMENTULUI                         Mihai GHIMPU

Nr. 221. Chişinău, 17 septembrie 2010. 

Plasează comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *