Cum au scăpat 4 judecători de problemele cu justiția

Justiție
Procuratura Anticorupție (PA) a încetat și a clasat urmărirea penală în privința a 2 ex-judecători, Aureliu Colenco și Valeriu Harmaniuc, dar și în privința altor doi actuali magistrați, Eugeniu Clim și Ala Nogai, după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a refuzat să-și dea acordul pentru începerea urmăririi penale în privința acestora.

La ședința CSM de marți, 11 februarie 2015, a fost prezentată ordonanța procurorului anticorupție, Octavian Iachimovschi, prin care s-a anunțat că procurorii renunță să-i tragă la răspundere penală pe cei patru, plecați între timp din sistem. „Am fost în imposibilitatea de a desfășura urmărirea penală”, spune procurorul, făcând referire la refuzul CSM de a-și da acordul ca cei patru să fie cercetați penal.

Familia lui Colenco „a fost stresată”

Epopeea urmăririi penale în privința lui Aureliu Colenco, Valeriu Harmaniuc, Eugeniu Clim și Alei Nogai a început pe 15 aprilie 2014, după ce CSM a fost sesizat de către Corneliu Gurin, procurorul general al R. Moldova. Atunci, membrii CSM și-au dat acordul, iar dosarul a ajuns la PA, cei patru fiind învinuiți că, în 2009, emiseseră hotărâri ilegale. „Un imobil din Chişinău, cu valoare foarte mare, a fost substituit cu un alt imobil, cu o valoare mult mai mică. Curtea Supremă de Justiţie a stabilit că există prejudiciu adus intereselor proprietarului”, a menţionat atunci Corneliu Gurin, motivându-și demersul.

Cei patru magistrați nu au fost însă de acord cu hotărârea CSM și au atacat-o, pe rând, în judecată. În instanță, Colenco, s-a plâns pe faptul că acea hotărâre ar contravine cadrului legal. Acestapreciza că despre emiterea hotărârii contestate și permisiunea pornirii urmăriri penale în privința sa au fost difuzate informații la toate posturile de televiziune și organele mass-media din R. Moldova, „inclusiv și prin reţeaua de internet”, iar drept rezultat, familia lui „a fost stresată, înţelegând din sursele mass-media că a comis o infracţiune”. Colenco mai menționa totodată că despre examinarea sesizării procurorului general a aflat de la colegi doar cu o zi înainte de şedinţa Consiliului. Totodată, a menţionat că şi membrii Consiliului, contrar procedurii stabilite, au primit spre examinare doar sesizarea Procurorului General. El a susţinut că pe parcursul a 16 ani de activitate în funcţia de judecător nu i-au fost aplicate sancţiuni disciplinare.

Și ceilalți 3 magistrați au invocat abateri în procedura de emitere a hotărârii CSM, astfel că, pe 12 iunie 2014, completul de judecători al CSJ, format în vederea examinării contestațiilor asupra hotărârilor CSM le-a dat acestora dreptate și a anulat acea hotărâre.

Aceste persoane nu mai pot fi pedepsite”

În octombrie 2014, Gurin a venit cu un nou demers în adresa CSM, solicitând, din nou, permisiunea de a începe urmărirea penală pe numele celor 4. Doar că, de această dată, membrii CSM nu au mai dat aviz pozitiv, majoritatea declarându-se împotriva începerii urmăririi penale. „Nu a fostacceptată pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi. Da, eu am votat împotrivă pentru că nu vedeam rostul de a fi inițiată urmărirea penală pentru că era vorba despre o hotărâre din 2009, iar în 2014, conform legii, pentru infracțiunile pentru care riscau să fie acuzați, urma să expire termenul de prescripție. La ce bun să fie urmărirea penală, dacă tot nu puteau fi pedepsiți. Am considerat că dacă am fi acceptat, ar fi fost o presiune. Procurorii mai bine s-ar ocupa de cazuri mai noi, că sunt multe în 2014, 2015”, zice Teo Cârnaț, membru al CSM.

Existența sau inexistența unei infracțiuni o stabilește organul de urmărire penală sau instanța de judecată, nu CSM. La fel și cu expirarea termenului de prescripție. Poate noi, după ce exercitam urmărirea penală, în genere depistam că nu există infracțiune. Acum, în principiu, aceste persoane nu mai pot fi pedepsite pentru că persoanele nu pot fi trase la răspundere penală de două ori pentru una și aceeași faptă”, spune, la rândul său, procurorul Iachimovschi.

Aureliu Colenco a fost președinte al Curții de Apel Economice, instanță lichidată după ce a fost acuzată în repetate rânduri că ar fi emis hotărâri ilegale. În 2012, acesta a plecat din sistem. Valeriu Harmaniuc este fost judecător la Curtea de Apel Bălți, fiul căruia, recent, a fost respins de președinte pentru numirea în funcție de magistrat. Harmaniuc a depus cerere de demise în aprilie 2014, acceptată de președintele Timofti. Eugeniu Clim și Ala Nogai sunt judecători la Curtea de Apel Chișinău.

Plasează comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *